savanții nu au fost de acord cu privire la natura și evoluția conceptului Asura în literatura indiană antică. Cele mai studiate opinii științifice despre conceptul Asura sunt cele ale FBJ Kuiper, W Norman Brown, Haug, von Bradke, Otto, Benveniste, Konow, Rajwade, Dandekar, Darmesteter, Bhandarkar și Raja, Banerji-Sastri, Padmanabhayya, Skoeld, SC Roy, kumaraswamy, Shamasastry, Przyluski, Schroeder, Burrows, Hillebrandt, Taraporewala, Lommel, fausboll, Segerstedt, Thieme, GERSCHEVITCH, Boyce, MacDonnell, Hermann Oldenberg, Geldner, Venkatesvaran și Jan Gonda.(pp 1-37)
Kuiper numește Asura un grup special de zei într-una din teoriile vedice majore ale creației universului. Rolul lor se schimbă numai în timpul și după ce pământul, cerul și ființele vii au fost create. Lumea cerului devine cea a lui Devas, lumea interlopă devine cea a lui Asuras. Zeul Indra este întruchiparea binelui și reprezintă Deva, în timp ce dragonul Vrtra este întruchiparea răului și a unui Asura. În timpul acestei bătălii dintre bine și rău, creație și distrugere, unele Asuras puternice sunt de partea binelui și sunt numite Devas, alte Asuras puternice sunt de partea răului și, ulterior, numite Asuras. Acesta este primul dualism major care apare în natura a tot ceea ce există în univers.(pp 1-2) Hale (1999), în recenzia sa, afirmă că teoria Kuiper despre Asura este plauzibilă, dar slabă, deoarece Vedele nu numesc niciodată Vrtra (personajul central) un Asura, deoarece textele descriu multe alte ființe puternice.(p 3) În al doilea rând, Rig Veda nu clasifică niciodată Asura ca „grup de zei” afirmă Hale, iar aceasta este o prezumție a lui Kuiper.(p 3)
mulți cercetători descriu Asura ca fiind „stăpâni” cu diferite cunoștințe de specialitate, puteri magice și abilități speciale, care abia mai târziu aleg să le desfășoare din motive bune, constructive sau din motive rele, distructive. Primul devine cunoscut sub numele de Asura în sensul Devas, mai târziu ca Asura în sensul demonilor. Kuiper, Brown, Otto și alții sunt în această școală; cu toate acestea, niciunul dintre ei nu oferă o explicație și cum, când și de ce Asura a ajuns în cele din urmă să însemne demon.(pp 2-4, 10) Asura sunt necredincioși ai lui Dumnezeu și cred în propriile lor puteri.
Ananda Coomaraswamy a sugerat că Deva și Asura pot fi înțelese cel mai bine ca fiind similare în concept cu cei doisprezece olimpici și titani ai mitologiei grecești; ambele sunt puternice, dar au orientări și înclinații diferite, Deva reprezentând puterile luminii și Asura reprezentând puterile întunericului în mitologia hindusă.(p 20) potrivit lui Coomaraswamy, „titanul este potențial un înger , îngerul încă prin natură un Titan” în Hinduism.
context Indo-Iranian
în secolul al 19-lea, Haug a fost pionierul ideii că termenul Asura este legat lingvistic de Ahura poporului Indo-Iranian și era pre-Zoroastrianism. În ambele religii, se găsesc Ahura pre-zoroastrianismului (Asura religiilor indiene), Vouruna (Varuna) și Daeva (Deva), dar rolurile lor sunt pe părți opuse.(pp 3-8) adică Ahura evoluează pentru a reprezenta binele în pre-Zoroastrianism, în timp ce Asura evoluează pentru a reprezenta răul în religia vedică, în timp ce Daeva evoluează pentru a reprezenta răul în pre-Zoroastrianism, în timp ce Deva evoluează pentru a reprezenta binele în religia vedică. Aceste roluri contrastante i-au determinat pe unii cercetători să deducă că ar fi putut exista războaie în comunitățile proto-Indo-europene, iar zeii și demonii lor au evoluat pentru a reflecta diferențele lor.(pp 23-31) această idee a fost cercetată temeinic și revizuită de Peter von Bradke în 1885.(pp 5-8)
relația dintre ahuras / asuras și daevas / devas în vremurile Indo-iraniene, a fost discutată pe larg de F. B. J. Kuiper. Această teorie și alte ipoteze legate de Avesta dezvoltate în secolul 20, toate sunt acum puse la îndoială în special pentru lipsa dovezilor arheologice.(pp 5-8, 12, 15, 18-19, 37) Asko Parpola a redeschis această dezbatere prezentând dovezi arheologice și lingvistice, dar observă că legăturile pot merge mai devreme la rădăcinile limbilor uralice.
relația cu zeitățile Germaniceedit
caracteristicile AsurasEdit
în literatura vedică timpurie, toate ființele supranaturale sunt numite Devas și Asuras.(pp 5-11, 22, 99-102) un imn mult studiat al Rig Veda afirmă Devav asura (Asuras care au devenit Devas) și îl contrastează cu Asura adevah (Asuras care nu sunt Devas). Fiecare Asura și Deva iese din același tată (Prajapati), împărtășesc aceeași reședință( Loka), mănâncă împreună aceleași alimente și băuturi (Soma) și au potențial înnăscut, cunoștințe și puteri speciale în mitologia hindusă; singurul lucru care distinge ” Asura care devine Deva „de” Asura care rămâne Asura ” este intenția, acțiunea și alegerile pe care le fac în viața lor mitică.
„Asura care rămân Asura” împărtășesc caracterul ființelor puternice obsedate de pofta lor de Soma necinstită și de bogăție, ego, furie, natură neprincipială, forță și violență. Mai mult, în mitologia hindusă, atunci când pierd, ratează sau nu obțin ceea ce doresc (pentru că au fost distrași de poftele lor), „Asuras care rămân Asuras” întreabă, provoacă și atacă „Asuras care au devenit Devas” pentru a jefui sau extrage o parte din ceea ce au Devas și Asuras nu.
ostilitatea dintre cele două grupuri este sursa unor legende, povești și literatură extinse în Hinduism; cu toate acestea, multe texte discută ostilitatea lor în termeni neutri – fără conotații morale explicite sau condamnări. Unele dintre aceste povești constituie fundalul unor epopee hinduse majore și festivaluri anuale, cum ar fi povestea lui Asura Ravana și Deva Rama în Ramayana și legenda lui Asura Hiranyakashipu și Deva Vishnu ca Narasimha, acesta din urmă sărbătorit cu festivalul hindus de primăvară din Holika și Holi.
în mitologia budistă, în timp ce toți zeii K-ului sunt supuși pasiunilor într-o oarecare măsură, Asura mai presus de toate sunt dependenți de ei, în special mânia, mândria, invidia, nesinceritatea, falsitatea, lăudăroșenia și belicozitatea. Se spune că Asura trăiește o viață mult mai plăcută decât oamenii, dar sunt afectați de invidie pentru Deva, pe care îi pot vedea la fel cum animalele percep oamenii.
Simbolismedit
Edelmann și alți cercetători afirmă că conceptul dualist al Asura și Deva în Hinduism este o formă de simbolism Găsită în literatura sa antică și medievală. În Upanișade, de exemplu, Devas și Asuras merg la praj pentru a înțelege ce este Sinele (Atman, suflet) și cum să-l realizăm. Primul răspuns pe care îl dă Prajinpati este simplist, pe care Asura îl acceptă și îl lasă, dar Deva conduși de Indra nu acceptă și nu pun la îndoială, deoarece Indra constată că nu a înțeles semnificația sa deplină și răspunsul dat are inconsecvențe. Edelmann afirmă că acest simbolism încorporat în Upanișade este un memento că trebuie să ne luptăm cu ideile prezentate, învățarea este un proces, iar natura Deva apare cu efort. Dihotomii similare sunt prezente în literatura Purană a hinduismului, unde Dumnezeu Indra (un Deva) și Antigod Virocana (un Asura) pun la îndoială un înțelept pentru informații despre cunoașterea sinelui. Virocana pleacă cu primul răspuns dat, crezând acum că poate folosi cunoștințele ca armă. În schimb, Indra continuă să apese pe înțelept, să creeze ideile și să învețe despre mijloacele de fericire și putere interioară. Edelmann sugerează că dihotomiile Deva-Asura din mitologia hindusă pot fi văzute ca „descrieri narative ale tendințelor din sinele nostru”.
zeul (Deva) și antigodul (Asura), afirmă Edelmann, sunt, de asemenea, simbolic forțele contradictorii care motivează fiecare individ și popor și, prin urmare, dihotomia Deva-Asura este mai degrabă un concept spiritual decât o simplă Categorie genealogică sau specie de ființă. În Bhqqqavata Purana, sfinții și zeii se nasc în familii de Asuras, cum ar fi Mahabali și Prahlada, transmițând simbolismul că motivațiile, credințele și acțiunile, mai degrabă decât nașterea și circumstanțele familiale definesc dacă cineva este Deva-like sau Asura-like.