umplerea magmelor sub formă de diguri ajută la definirea formei unui vulcan. O frecvență mai mare a evenimentelor intruzive de-a lungul zonelor de Ruptură duce la topografii alungite ale edificiilor afectate. Modelele matematice arată modul în care prezența zonelor de Ruptură contribuie la o umflătură orizontală centrală sau la o creastă paralelă cu orientarea rupturilor. Aceeași modelare arată modul în care această umflătură Centrală depinde de raportul dintre lungimea zonei de ruptură și adâncimea surselor de magmă, fisurile mai lungi peste sursele mai puțin adânci fiind asociate mai pozitiv cu topografiile foarte alungite ale flancurilor asociate. Ocazional, erupțiile fisurilor asociate cu zonele de Ruptură pot evolua de fapt în noi orificii de-a lungul edificiului vulcanic, generând fluxuri de lavă care durează luni sau mai mult. Aceste fluxuri de lavă adaugă materiale de suprafață pe versanții vulcanului, extinzând versanții spre exterior într-o aplatizare generală a morfologiei flancului. Caracterul extensiv al acestor evenimente poate contribui la instabilitatea flancului și la irosirea în masă a evenimentelor în care secțiuni întregi ale edificiului vulcanic se pot prăbuși de-a lungul limitelor zonei de Ruptură. Aceste evenimente de pierdere în masă pot afecta formațiunile și orientările digului pe măsură ce masa edificiului se schimbă, ceea ce poate avea un impact profund asupra dezvoltării structurale a edificiului, creând în același timp multe pericole vulcanice, cum ar fi tsunami și schimbări dramatice în direcțiile fluxurilor de lavă, către comunități nebănuite.
Vulcanologul George P. L. Walker a declarat că zonele de Ruptură erau comune la majoritatea vulcanilor din întreaga lume, indiferent de tipul și formarea lor. Walker a prezentat ideea că, în absența oricăror semne evidente de rifting la suprafață, prezența altor caracteristici vulcanice care sunt, de asemenea, asociate cu intruziunile digului (cum ar fi conurile alungite de cenușă și orificiile de fisură aliniate liniar) ar trebui, de asemenea, luate pentru a reprezenta prezența unei zone de Ruptură procese asemănătoare în regiunea dată. Prin urmare, zonele de ruptură de diferite lungimi și lățimi pot fi identificate provizoriu pe multe stratovulcani și câmpuri de lavă monogenetice, pe lângă vulcanii clasici ai scutului hawaian.