strategiile de îmbunătățire a eficacității sistemului imunitar împotriva cancerului reprezintă o inovație importantă, atenția recentă concentrându-se asupra anticorpilor monoclonali anti-moarte programată (PD)-1 / PD-ligand 1 (L1). Studiile clinice au arătat o activitate clinică obiectivă a acestor medicamente (de exemplu., nivolumab, pembrolizumab) în mai multe afecțiuni maligne, inclusiv melanom, cancer pulmonar cu celule mici, cancer de vezică urinară, cancer scuamos al capului și gâtului, cancer cu celule renale, cancer ovarian, cancer colorectal instabil cu microsatelit și limfom Hodgkin. Expresia PD-L1 în micromediul tumoral pare a fi crucială pentru activitatea terapeutică, iar studiile inițiale au sugerat că expresia pozitivă a tumorii PD-L1 a fost asociată cu rate de răspuns mai mari. Cu toate acestea, observațiile ulterioare au pus la îndoială perspectiva utilizării expresiei PD-L1 ca biomarker pentru selectarea pacienților pentru terapie, mai ales că mulți pacienți au considerat experiența PD-L1-negativă un beneficiu din tratament. Este important faptul că nu există încă un test definitiv pentru determinarea PD-L1 și nu a fost stabilită o referință-limită pentru starea pozitivă a PD-L1. Imunohistochimia cu anticorpi diferiți și praguri diferite a fost utilizată pentru a defini pozitivitatea PD-L1 (1-50 %), fără o superioritate clară a unui prag față de altul pentru identificarea pacienților care răspund. Mai mult, tipul de celule pe care expresia PD-L1 este cea mai relevantă nu este încă clar, ambele fiind utilizate celule infiltrate imune și celule tumorale. În concluzie, în timp ce expresia PD-L1 este adesea un factor predictiv pentru răspunsul la tratament, aceasta trebuie completată de alți biomarkeri sau caracteristici histopatologice, cum ar fi compoziția și cantitatea de celule inflamatorii din micromediul tumoral și starea lor funcțională. Algoritmii cantitativi sau semi-cantitativi multi-parametri pot deveni instrumente utile și fiabile pentru a ghida selecția pacientului.