nu există instrumente mai puternice pentru evanghelizare decât carismele, daruri prin care Duhul Sfânt echipează Biserica și fiecare creștin pentru misiunea noastră de a fi martori ai lui Hristos în lume. Totuși, mulți încearcă să trăiască viața creștină fără carisme! Încercarea de a ne îndeplini misiunea fără a folosi carisme este ca și cum ai încerca să călătorești împingând mașina în loc să o conduci.pentru a folosi carismele în mod eficient, este important să învățăm ce ne învață Scriptura despre ele. Ce sunt carismele? În primul rând, ele sunt distincte de darurile sfințitoare ale Duhului enumerate în Isaia 11: înțelepciune, înțelegere, sfat, tărie, cunoaștere, evlavie și frică de Domnul. Tradiția catolică susține că aceste daruri sunt date fiecărui creștin la botez și confirmare, cu scopul de a ne face sfinți. (CCC1831)
darurile carismatice sau carismele, în schimb, sunt distribuite de Duhul Sfânt în diferite măsuri unor oameni diferiți. Ele nu sunt în primul rând pentru sfințirea personală, ci pentru zidirea Trupului lui Hristos. Ele sunt, prin definiție, daruri care trebuie oferite, daruri care trebuie folosite pentru alții. Nimeni nu are toate carismele, tocmai pentru că avem nevoie unii de alții, așa cum organele din corpul uman nu pot funcționa unul fără altul. (1 Corinteni 12:17-21)
Carismele sunt, de asemenea, distincte de talentele umane. O carismă nu este o abilitate naturală, ci un dar supranatural al Duhului Sfânt. Fie permite unei persoane să facă ceea ce este imposibil din punct de vedere uman (de exemplu, profeție sau vindecare), fie ridică un dar natural, cum ar fi predarea sau ospitalitatea, la un nivel supranatural de eficacitate. În 1 Corinteni 12:8-10, Pavel enumeră unele dintre darurile supranaturale mai evident, cum ar fi vindecările, profeția și miracolele. În alte pasaje, el enumeră daruri care par mai obișnuite, dar nu mai puțin importante, cum ar fi slujirea, învățătura, îndemnul, contribuția, administrarea și actele de milă. (Rom 12:7-8)
învățătura bogată a lui Pavel despre carisme poate fi rezumată în nouă principii.
Carismele sunt manifestări ale Duhului.
Carismele sunt „manifestări ale Duhului” pentru că fac evidentă prezența și puterea Duhului Sfânt. (1 Cor 12:7) de fiecare dată când exercitați o carismă, Dumnezeu Duhul Sfânt acționează prin voi. Carismele nu sunt ceva ce deținem sau controlăm; nu putem da o profeție sau vindeca pe cineva ori de câte ori avem chef. Mai degrabă, suntem ca un instrument muzical pe care Duhul Sfânt cântă conform voinței sale și a timpului său. Cu cât suntem mai predați lui, cu atât mai liber va juca.
fiecare creștin primește una sau mai multe carisme.
„fiecăruia i se dă manifestarea Spiritului.”(1corinteni 12: 7; Efeseni 4:7) nu există șomaj în Împărăția lui Dumnezeu! Fiecare creștin are un rol indispensabil în misiunea Bisericii și fiecare este înzestrat de Duhul Sfânt la botez și confirmare cu carisme pentru a îndeplini acest rol. Cu toate acestea, din păcate, mulți oameni nu își exercită carismele, deoarece mulți nu sunt nici măcar conștienți că le au și nu au fost învățați să le folosească.
Carismele sunt date în mod liber.
ni se dau carisme prin însăși faptul de a fi botezați în Hristos, nu pentru că le merităm. (1corinteni 12:13) Carismele nu sunt deci o măsură de sfințenie. Isus a avertizat că în ziua de apoi: „Mulți Îmi vor spune în ziua aceea:” Doamne, Doamne, nu am proorocit în numele tău? Nu am scos demoni în numele tău? N-am făcut noi fapte mărețe în numele tău?”Atunci le voi spune solemn:” nu v-am cunoscut niciodată; depărtați-vă de la mine, răufăcători” (Mt 7,22). Acest avertisment demonstrează că este posibil să exerciți o carismă și totuși să fii în afara voinței lui Dumnezeu. Deci, nu ar trebui să presupunem niciodată că o carismă puternică, cum ar fi vindecările sau minunile, este un semn de sfințenie. Chiar și marele preot Caiafa, care dorea să-l omoare pe Isus, a profețit. (Jn 11:49-50) în număr, chiar și un măgar vede o viziune cerească! (Numeri 22: 23-33)
rezultă că nu ar trebui să fim reticenți în a cere o carismă pentru că suntem nevrednici. Dacă Dumnezeu poate vorbi printr-un măgar, el poate folosi fiecare dintre noi. Totuși, este adevărat că, cu cât suntem mai uniți cu Domnul, cu atât mai liber va putea Duhul Sfânt să acționeze prin noi.
scopul unei carisme este de a zidi trupul lui Hristos.
Carismele sunt „pentru binele comun.”(1corinteni 12:7) o carismă este un dar care trebuie transmis altora; nu este în beneficiul personal al celui care îl primește. Dacă aveți un dar pentru muzică care ridică inimile oamenilor la Dumnezeu, acel dar nu este pentru voi, este pentru alții. Dacă altcineva are un dar de îndemn, nu este pentru ea, este pentru tine și pentru alții. Cu toate acestea, Pavel face o excepție pentru darul limbilor ca limbă de rugăciune: „cine vorbește într-o limbă se zidește.”(1cor 14,4)
Carismele sunt eficiente pentru evanghelizare.
Carismele sunt adesea semne prin care Dumnezeu însuși confirmă vestea bună pe care o proclamăm. (Heb 2:4) Pavel a experimentat în propria sa viață puterea carismelor supranaturale de a atinge inimile oamenilor și de a-i convinge de adevărul a ceea ce el a predicat. Minunile sale au făcut multe convertiri: „căci nu voi îndrăzni să vorbesc despre nimic altceva decât ceea ce Hristos a realizat prin mine pentru a conduce neamurile la ascultare prin cuvânt și faptă, prin puterea semnelor și minunilor, prin puterea Duhului .”(Romani 15: 18-19) chiar și astăzi, mulți oameni au fost convertiți experimentând o vindecare sau o eliberare de opresiunea demonică.
Carismele trebuie dorite cu nerăbdare.
Pavel spune: „străduiți-vă cu nerăbdare pentru cele mai mari daruri spirituale.”(1cor 12,31; 1cor 14,1) nu trebuie să ezităm să ne rugăm, să dorim și să practicăm folosirea carismelor dintr-un fals sentiment de umilință. Deoarece o carismă este un dar care trebuie dat, carisma mea nu este despre mine. Este vorba despre persoana pe care Domnul vrea să o atingă prin mine. „Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și ușa vă va fi deschisă.”(Mt 7: 7)
toți au responsabilitatea de a-și exercita carismele.
folosirea carismelor care ni s-au dat nu este opțională. Lumea și Biserica au nevoie de ele. Pavel îndeamnă: „din moment ce avem daruri care diferă în funcție de harul care ne-a fost dat, să le exercităm:dacă profeția, proporțional cu credința;dacă slujirea, în slujire; dacă cineva este învățător, în predare;dacă cineva îndeamnă, în îndemn; dacă cineva contribuie, în generozitate; dacă cineva este peste alții,cu sârguință; dacă cineva face acte de milă, cu veselie.(Romani 12: 6-8) prima scrisoare a lui Petru dă un sfat similar: „deoarece fiecare a primit un dar, folosiți-l pentru a vă sluji unii pe alții ca buni administratori ai harului variat al lui Dumnezeu.”(1 Pt 4:10)
rolul conducerii în Biserică este de a invoca carisme.
rolul conducătorilor în Biserică nu este să facă toată lucrarea, ci „să-l echipeze pe cel sfânt pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea Trupului lui Hristos.”(EF 4,12) echiparea membrilor Bisericii pentru slujire include învățătura despre carisme, discernerea lor, chemarea lor, îndrumarea lor, corectarea greșelilor și supravegherea interacțiunii lor armonioase. Pavel subliniază că liderii nu trebuie să împiedice carismele, ci să le încurajeze. „Nu stinge spiritul. Nu disprețuiți declarațiile profetice. Testați totul; păstrați ceea ce este bun. Abține-te de la orice fel de rău.”(1tes 5:19-22)
Dragostea este ” calea.”
în centrul învățăturii lui Pavel despre carisme se află marele său imn de a iubi în 1 Corinteni 13. „Străduiți-vă cu nerăbdare pentru cele mai mari daruri spirituale. Dar vă voi arăta un mod și mai excelent.Dacă vorbesc în limbi umane și angelice, dar nu am dragoste, sunt un gong răsunător sau un chimval care se ciocnește ….”(1cor 12,31-13,1) aceasta oferă principiul fundamental pe care să discernem și să păstorim exercitarea carismelor. Nu este vorba de a alege între carisme și iubire — mai degrabă, carismele sunt instrumentele iubirii. Iubirea este standardul; iubirea este scopul oricărei utilizări a unei carisme.